o tăcere în + sau în – nu are cum să te mai sperie de labirinturile
mele subterane în care trăiesc de o veșnicie mă rujez strident cu
un roșu carmin desprins de pe frunzele moarte și încalț sandale
din piele de șarpe cu tocuri foarte
înalte mă privești prin peretele de sticlă fumurie pentru o secundă îți apar ca eroină încuiată înapoia tabloului sunt decăzută și abrutizată întunericul din mine te răscolește și-atunci chiar mă sfâșii zgâriind pânza învechită cu degete prelungi cu reminații de gheare întărite sângele meu te alină. setea e cumplită stai pândești te rogi
să treacă o vietate cât de mică nu mai contează
dar zilele ca și nopțile dragul meu îți dau dureri de ape zbuciumate și
nu uita că încă ne mai putem strecura mâinile ude unul prin celălalt în albul prezenței acestea înșelătoare ne plesnesc mugurii și iar înflorim rezemându-ne de zidul plângerii lăsăm corbii flămânzi să ne ciugulească îi îndemnăm chiar cu mierea din glasuri: hai ochii noștri sunt două nesecate izvoare pentru voi o să curgem aici în șopot ascuns și în șoapte nespuse avem o doză de cianură ascunsă în plomba măselei de minte așa că moartea e doar o aventură fără prea multe taine…
sunt femeia cu gândurile întoarse îmi cuibăresc durerea în piepturi sumbre și osoase pot construi pot țese pânza cu cele opt picioare eu refac de fiecare dată drumul până la jumătate las pasul corbului bătrân să își târâie aripile pleoștite să își rotească lacrimile hexagonale să te-întrebe cine am fost.
am fost femeia cu pasul infernal bocănind peste tăcerea ta de moarte
neliniștea din mine te incită. nu va-înceta nicicând să îți cuprindă ochii să-și caute cărarea spre
lumină-creierul nopții vuiește îmi
numără frica în boabe înstelate de
anotimp. timpul/ceasornic mut mă întoarce
umărul meu e fragil. încheietura mâinii
mi-este roasă. molii flămânde mă cuprind cu incisivi puternici mă sfărâmă fir cu fir
dispar în craterul refuzului mi-alunecă și gamba dreaptă. trec aiurând pe lângă zidul de hârtie citesc anunțuri citadine: a mai murit un câine, pomii din sat au început să cânte rugăciuni deșarte. și mă aplec adun în podul palmei clipe efemere vecinei de la trei îi cresc trei inimi în fereastră și totul pare să mă mintă. îndrăgostiții fac dragoste pe stâncile pleșuve un vultur încordat sfâșie prada și eu trăiesc nevăzută, cu buzele aprinse ard visurile tale. mă chemi în maluri sprijinim durerile de punte.
trecem râul cu miile de umbre urlând ca leii a pustiu.
………………………………………………………………………….
o cucuvea își mângâie cu gheara aspră puii. un om își strânge zilele în sac și face loc să treacă ciutele spre înserarea cea eternă.
