Tablouri sumbre

o tăcere în + sau în – nu are cum să te mai sperie de labirinturile

mele subterane în care trăiesc de o veșnicie mă rujez strident cu

un roșu carmin desprins de pe frunzele moarte și încalț sandale

din piele de șarpe cu tocuri foarte

înalte mă privești prin peretele de sticlă fumurie pentru o secundă îți apar ca eroină încuiată înapoia tabloului sunt decăzută și abrutizată întunericul din mine te răscolește și-atunci chiar mă sfâșii zgâriind pânza învechită cu degete prelungi cu reminații de gheare întărite sângele meu te alină. setea e cumplită stai pândești te rogi

să treacă o vietate cât de mică nu mai contează

dar zilele ca și nopțile dragul meu îți dau dureri de ape zbuciumate și

nu uita că încă ne mai putem strecura mâinile ude unul prin celălalt în albul prezenței acestea înșelătoare ne plesnesc mugurii și iar înflorim rezemându-ne de zidul plângerii lăsăm corbii flămânzi să ne ciugulească îi îndemnăm chiar cu mierea din glasuri: hai ochii noștri sunt două nesecate izvoare pentru voi o să curgem aici în șopot ascuns și în șoapte nespuse avem o doză de cianură ascunsă în plomba măselei de minte așa că moartea e doar o aventură fără prea multe taine…

sunt femeia cu gândurile întoarse îmi cuibăresc durerea în piepturi sumbre și osoase pot construi pot țese pânza cu cele opt picioare eu refac de fiecare dată drumul până la jumătate las pasul corbului bătrân să își târâie aripile pleoștite să își rotească lacrimile hexagonale să te-întrebe cine am fost.

am fost femeia cu pasul infernal bocănind peste tăcerea ta de moarte

neliniștea din mine te incită. nu va-înceta nicicând să îți cuprindă ochii să-și caute cărarea spre

lumină-creierul nopții vuiește îmi

numără frica în boabe înstelate de

anotimp. timpul/ceasornic mut mă întoarce

umărul meu e fragil. încheietura mâinii

mi-este roasă. molii flămânde mă cuprind cu incisivi puternici mă sfărâmă fir cu fir

dispar în craterul refuzului mi-alunecă și gamba dreaptă. trec aiurând pe lângă zidul de hârtie citesc anunțuri citadine: a mai murit un câine, pomii din sat au început să cânte rugăciuni deșarte. și mă aplec adun în podul palmei clipe efemere vecinei de la trei îi cresc trei inimi în fereastră și totul pare să mă mintă. îndrăgostiții fac dragoste pe stâncile pleșuve un vultur încordat sfâșie prada și eu trăiesc nevăzută, cu buzele aprinse ard visurile tale. mă chemi în maluri sprijinim durerile de punte.

trecem râul cu miile de umbre urlând ca leii a pustiu.

………………………………………………………………………….

o cucuvea își mângâie cu gheara aspră puii. un om își strânge zilele în sac și face loc să treacă ciutele spre înserarea cea eternă.